După „mujahedinul” de presă, Ponta o reinventează și pe Șeherezada. Cum omite premierul să spună adevărul când e întrebat despre privilegiile pe care le-a dat, sub semnătură, Avocatului Poporului

Publicat: 04/07/2014, 14:32
Actualizat: 06/07/2016, 04:49

În Monitorul Oficial din 30 iunie a fost publicată ordonanța de urgență de modificare a legii Avocatului Poporului. Adoptată de Guvern sub pretextul înființării în cadrul instituției a Mecanismului Național de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenție, având termen limită august 2014, actul normativ conține o serie de prevederi care avantajează șefii organismului, singurul de altfel care poate ataca la Curtea Constituțională ordonanțele Guvernului. De altfel, miza Avocatului Poporului a fost evidentă în 2012 la momentul suspendării președintelui, când noua majoritate parlamentară coordonată de Victor Ponta l-a schimbat pe șeful instituției, Gheorghe Iancu, iar după aceea a modificat prin ordonanță legea Curții Constituționale, singurul for care putea să desființeze hotărârea Parlamentului de suspendare a șefului statului. Ordonanța nu a fost atacată la CCR, judecătorii sesizându-se din oficiu asupra acestui aspect cu ocazia unei alte spețe.

Omisiunile ale lui Ponta

Gândul a prezentat miercuri toate aceste modificări și privilegii pentru Avocatul Popoporului, intrate în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței de urgență. Între acestea: decontarea cazării în București pentru ocupantul funcției și cei patru adjuncți ai săi, ca și a transportului din localitatea de domiciliu până în Capitală, fără a se preciza nicio limită maximă în acest sens. Instituția a fost inclusă totodată, alături de Guvern, Parlament, Președinție și CCR, pe lista scurtă a excepțiilor de la interdicția impusă în 2012 pentru achiziții de protocol, „inclusiv zile aniversare” din rațiuni de economie la buget. În plus, pentru persoana care ocupă funcția de Avocat al Poporului, în prezent deținută de Victor Ciorbea, cei 5 ani de mandat vor fi asimilați de acum înainte vechimii în magistratură.

Deși actul normativ este semnat de el însuși (cum se poate vedea AICI), Victor Ponta neagă evidența, atacând gândul,în încercarea de a duce în derizoriu dezbaterea asupra oportunității acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât este vorba de bani publici. Într-un exercițiu de imagine, premierul vorbește doar despre termenul limită angajat prin Convenția de combatere a torturii, omițând să spună adevărul când e vorba despre celelate aspecte din ordonanță, pe care le neagă insistent, deși a semnat actul normativ.

„Asta e o mică poveste. Dumneavoastră ați citit, știu și unde ați citit povestea asta, nu vă mai luați pentru că acolo unde citiți dumneavoastră sunt povești nemuritoare. Hai să vă spun eu cum stă treaba. Nu vă mai luați, aia e Șeherezada, acel ziar din care citiți dumneavoastră și după aia veniți și mă întrebați. Lucrurile stau în felul următor. Avocatul Poporului nu e în subordinea guvernului, este la Parlament. Doi, noul avocat al Poporului, domnul Ciorbea a venit cu o propunere de ordonanță care se referea, în special la obligația României de a respecta Convenția internațională privind combaterea torturii, o chestiune care trebuia rezolvată de mult și nu o rezolvasem. Din punctul ăsta de vedere, pentru instituțiile internaționale aveam un mare minus. Trei, ceea ce a propus domnul Ciorbea acolo, nu am făcut decât să cer ministrului Justiției să verifice dacă e în concordanță cu obligațiile noastre internaționale și și-a dat avizul. Și ministerului de finanțe dacă avem impact bugetar și nu avem. Restul, atribuțiile, drepturile, statutul personalului din instituția avocatului poporului, nu țin de guvern. Dacă ar ține de noi nu ar fi Avocatul Poporului, ar fi avocatul guvernului. Deci nu mai citiți 1001 de nopți de acolo, din ziarul ăla, și întrebați-mă că vă răspund cu mare plăcere. Și cu siguranță îl veți întreba pe domnul Ciorbea care nu e în subordinea mea, e avocatul Poporului, nu e avocatul Guvernului așa cum sunt partidele poporului și candidații poporului, e avocatul poporului, nu al guvernului și nici nu ar fi bine să fie al guvernului”, a răspuns premierul întrebat despre privilegiile din ordonanță.

Admițând că actul normativ vizează „în special” obligația României de a respecta Convenția internațională privind combaterea torturii, Victor Ponta refuză să lămurească celelalte aspecte semnalate de gândul, reacția premierului relevând o serie succesivă neadevăruri, după cum urmează:

1. Victor Ponta spune că este vorba despre „povești nemuritoare și că „aia e Șeherezada, acel ziar din care citiți dumneavoastră”.

Modificările care instituie o serie de privilegii în cadrul instituției Avocatului Poporului nu sunt „o poveste”, ci o realitate o realitate oficială.

Potrivit ordonanței de urgență 48/2014, publicată în MOf. 485 din 30 iunie, Avocatul Poporului și adjuncții care nu au locuință în București își vor deconta cheltuielile de cazare și de transport, din localitatea de domiciliu până în Capitală, nefiind menționat niciun plafon. Dacă actualul ocupant al funcției de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, nu este în această situație, trei dintre cei patru adjuncți ai săi sunt beneficiari direcți. Acestora li se va deconta cazarea, fie că locuiesc sau nu într-o locuință de serviciu, plus transportul, cu orice mijloc de transport ar alege. Dacă cazul miniștrilor și al secretarilor de stat cheltuielile de cazare se decontează în limita unui plafon stabilit anual – aflat în prezent la aproximativ 18.000 de lei pe an -, iar transportul, cel puțin pentru eșalonul al doilea al Guvernuliui se suportă de către stat o singură dată într-o lună, modificările aduse Legii Avocatului Poporului nu menționează limitări.

Click pentru a mări

Sursa: Monitorul Oficial 485/2014

Articolul 9 al actului normativ reglementează că perioada de îndeplinire a funcției de Avocat al Poporului constituie vechime în magistratură și în specialitate juridică. O echivalare care îi poate folosi lui Ciorbea atât pentru ajustarea avantajoasă a pensiei viitoare, cât și, eventual, ca experiență pentru posturi precum cel de judecător la Curtea Constituțională.

Click pentru a mări

Sursa: Monitorul Oficial 485/2014

Totodată, activitatea desfășurată de personalul de execuție cu studii juridice se va asimila vechimii în magistratură, în timp ce cei care nu au studii juridice, dar lucrează la Avocatul Poporului vor acumula vechime în specialitatea studiilor, chiar dacă nu profesează, practic, în domeniul pentru care s-au pregătit.

În plus, Guvernul a introdus Avocatul Poporului în lista instituțiilor exceptate de la restricțiile fiscal-bugetare impuse în 2012 pentru tipărituri și bunuri de protocol, „inclusiv zile aniversare”. De la restricția generală în sistemul bugetar erau exceptate până acum doar Parlamentul, Guvernul, Președinția, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională și Curtea Supremă.

Click pentru a mări

Sursa: Monitorul Oficial 485/2014

OUG 26/2012

2. Premierul susține că totul a fost propus de actualul Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, iar el, ca premier nu a făcut decât să ceară verificări de la Ministerul Justiției și Ministerul de Finanțe.

Potrivit Constituției și legii de funcționare a Guvernului, ordonanțele de urgență de adoptă în situații excepționale și prin consens, iar dacă acesta nu se realizează, hotărăște prim-ministrul. În aceste condiții, Victor Ponta nu poate pasa responsabilitatea exclusiv pe seama Avocatului Poporului, ultimul cuvânt aparținându-i premierului, potrivit legii.

De asemenea, trebuie menționat că Gândul a solicitat, încă de miercuri, Avocatului Poporului să precizeze dacă inițiativa modificărilor menționate i-a aparținut instituției sau Guvernului, însă nu a primit niciun răspuns. Joi, Victor Ciorbea a susținut doar că era nevoie de această ordonanță de urgență „nici în guvernele anterioare, nici în ultimul timp nu s-a găsit momentul potrivit”, iar termenul limită în cadrul Convenției pentru prevenirea torturii.

Cu toate acestea, la Guvern, mai exact la Ministerul Justiției a ajuns din aprilie 2012 un proiect de lege al Avocatului Poporului care însă viza exclusiv înființarea în cadrul instituției a Mecanismului Național de Prevenire a Torturii în Locurile de Detenție. Vreme de doi ani de zile, acest proiect nu a ajuns însă pe masa Guvernului.

TEXTUL PROIECTULUI AVANSAT DE AVOCATUL POPORULUI ÎN 2012

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină